18 October 2013

Gura Portiţei - colţul (mai) liniştit de litoral

Vara asta am mai tăiat ceva de pe listă - de mult mi-am dorit să merg la Gura Portiţei. Din diverse motive nu am mai ajuns - de fapt motivul principal e logistica, o să vedeţi mai jos. Anul acesta în iulie am făcut cum am făcut şi am văzut şi acest colţ de litoral.
Gura Portitei

Logistica e dată de faptul că acolo se ajunge doar cu barca şi informaţiile pe net sunt sporadice. La faţa locului sunt mulţi săteni care se oferă să te ducă, numai că pe site-ul complexului orarul vaporaşului e foarte strict iar cursa cu şalupa e un pic cam scumpă. Cel mai bine e să dormi o noapte în Jurilovca, nişte pensiuni se găsesc. Astfel la prima oră poţi să fii în port...
Gura Portitei

...în faţa fabricii de conserve. Acolo se strânge lumea - în funcţie de cantitatea de lume, se decide dacă se merge cu şalupa sau hidrobuzul sau vaporaşul. Vaporaşul e cel mai mare dar durează cel mai mult.
Gura Portitei

Şalupa e cea mai rapidă, arată aşa...
Gura Portitei

...şi nu doresc nici duşmanilor mei cei mai aprigi o cursă cu ea. Dacă vreţi senzaţii tari, atunci când e un pic de vânt pe Goloviţa, cereţi o cursă cu Plopul sau Salcia. O să descriu data viitoare ce e cu ele... 

Aşa, revenind. Avantajul la mersul cu transportul "oficial" e că valoarea biletului se deduce din valoarea oricărui bon de consumaţie din cadrul complexului până la 30% din valoarea acestuia - şi cum noi aveam să mâncăm cel puţin prânzul acolo, am ales să mergem aşa. Şi pentru că eram destui, a fost hidrobuzul - un fel de şalupă cu vreo 16 locuri şi 2 motoare de 150 de cai care se deplasează onorabil...
Gura Portitei
Am aşteptat noi cât am aşteptat...
Gura Portitei

...şi a venit vremea să plecăm. La început, până să iasă pe lac, merge încet şi-ţi zici că o să dureze o veşnicie.
Gura Portitei

Totuşi, nu e aşa şi când îi dă, apoi îi dă! La un moment dat a trebuit chiar să reducă viteza că ne izbeam prea violent de valuri. Toată trecerea durează cam 20 de minute aşa că ai timp să-ţi dai seama cât e de mare lacul Goloviţa. Şi da, are valuri, chiar destul de mari uneori.
Gura Portitei

Gura Portiţei e situată din câte ştiu la o fostă vărsare a complexului de lacuri Razim Sinoe în mare - de fapt acestea sunt lagune care treptat au fost izolate de mare cu bancuri de nisip. În fine, ideea e că trebuie mers un pic pe un canal până dai de locul cu pricina şi nu se vede de pe lac. Cred că e interesant pe ceaţă sau ploaie.
Gura Portitei

Se ajunge la un mic port lângă restaurant şi recepţie unde suntem debarcaţi. Nu e clar încă faptul că eşti la mare, poate doar nisipul şi oamenii care umblă în costum de baie să dea de gol acest fapt. Noi nu aveam de gând să rămânem peste noapte aşa că am mers să ne trecem numele pe lista de plecare de seară (ca să ştie oamenii cu ce ambarcaţiune vin). Şi apoi...la mare!
Gura Portitei

Plaja e compusă din două golfuri amenajate cu stabilopozi. Există umbrele, şezlonguri, jucării pentru copii însă locul e mic. Mic şi intim, nu e foartă multă lume, nu e ca la Mamaia sau în Vamă (cine vorbeşte, parcă am fost eu vreodată în Vamă...). Este un pic de muzică dacă nu mă înşel, de la bar, dar nu e din aia care îţi lichefiază creierul.
Gura Portitei

Cum ziceam, barul. Au şi biliard :)
Gura Portitei
Cazarea...cu cazarea e complicat. Nu stau să vă fac eu poveste că puteţi să intraţi pe site - e complicat pentru că sunt mai multe opţiuni. Cel mai aproape de mare sunt căsuţele...
Gura Portitei
...însă schema de culori şi dimensiunile îmi aduce aminte de ştrumfi. Plus, intuiţia îmi zice că nu e nici o baie, decât poate doar dacă e săpat vreun buncăr dedesubt. Dar hei, ai propriul coş de gunoi!
Gura Portitei
Ele sunt frumoase aşa...dar parcă nu aş vrea să stau. În acest caz există opţiunea cameră cu AC dar nu mai e la mare, e pe insulă.
Gura Portitei
Unele camere au şi propriul debarcader - sau balcon pentru pescuit, cum vreţi să-i ziceţi.
Gura Portitei

Dacă vă gândiţi la cort, aflaţi că pe teritoriul complexului aceasta nu este o opţiune. Puteţi merge însă pe plaja liberă la sud de complex. Erau vreo 7-8 corturi mari acolo.
Gura Portitei
Cine nu-i gata îl iau cu...tractorul?
Gura Portitei
Mda, au tractoraşe pentru întreţinut plaja - a se citi aduna cantităţile impresionante de alge.
Gura Portitei
But it seems like fun. N-am întrebat cât e o tură...
Gura Portitei
Din păcate, nu e mare lucru de întreţinut. Adică să ne înţelegem, locul acesta e cel mai aproape de o plajă nouă, virgină. Dar asta nu înseamnă că are nisipul cel mai fin, din contră. Nisipul arată cam aşa - dacă îţi plac scoicile, e locul potrivit pentru o vânătoare.
Gura Portitei
Da, da, avem şi pavilion unde poţi să faci poză cu şapca de căpitan în cap. "Toate motoarele înainte!"
Gura Portitei
La nord de staţiune este...interzis. Aveam eu la un moment dat idei cu venit cu bicicleta la Gura Portiţei (şi aproape am ajuns data trecută, mai lipseau 10 kilometri) şi apucat drumul spre nord până la Periteasca unde cred că sunt nişte grăniceri  - se pare că nu e chiar aşa uşor. Acuma nu ştiu ce să zic...poate sunt eu fraier şi se poate merge...
Gura Portitei

...dar văd că scrie şi în engleză so it must be legit.
Gura Portitei

Oricum, asta se vede spre nord. Plajă şi stâlpi de curent electric care dispar în depărtare...ah da, şi cormorani şi pescăruşi.
Gura Portitei
Cred că a fost şi cherhana aici la un moment dat, altfel nu-mi explic unele vestigii.
Gura Portitei
Aşadar, asta a fost o scurtă prezentare. Despre activităţi şi masă, dăţile viitoare. Deşi, în afară de stat la soare...
Gura Portitei
...nu sunt foarte multe activităţi. Nici Internetul nu prea merge, cu chiu cu vai am dat un check-in pe viteză G :P - totuşi asta nu e un lucru rău. E aşa, chill...
Gura Portitei

4 comments:

Vlad said...

Meh... GP e dă shait... Mi.a plăcut enorm de mult acolo. E așa, remote.

Andrei C said...

E fainut, de ce sa zic. Dar are si lipsuri...

Alexandra said...

"dar văd că scrie şi în engleză so it must be legit" :)))

Refrigerator Repairs Missouri said...

This iss awesome

Related Posts with Thumbnails