La un moment dat anul trecut, nici eu nu mai ştiu când, cum şi din ce motiv, mi-a încolţit în cap ideea că eu voi trece de cercul polar anul acesta. Până la urmă s-a întâmplat, dar nu aşa cum credeam la început.
Islanda părea la început o alegere bună. Peisaje aparte, gheizere, vulcani, cascade şi un singur drum de 1000 de kilometri. Farmecul era că pentru a trece de cercul polar în Islanda era nevoie să iau un feribot către o mică insulă la niscaiva kilometri depărtare (pe unde cercul polar trece, zice-se, prin mijlocul patului preotului). Mă interesasem până şi de orarul feribotului însă la un moment dat a apărut problema costurilor. Zborul, maşina de închiriat şi cazările aveau toate nişte preţuri ridicole aşa cum mi-a fost pus în vedere în noaptea dintre ani de către un prieten. În prima zi a anului verificam cu stupoare că e destul de adevărat aşa că am trecut la căutat alternative. Fuck you Iceland! (Glumesc măi Islanda, ştii doar. Ne vedem noi cândva.)
Am aflat aşa că cercul polar e foarte accesibil în Norvegia şi Finlanda aşa că de ce nu o excursie pe 4 roţi până la Nordkapp, punctul cel mai nordic al continentului? Fără complicaţii cu zboruri - singura problemă fiind timpul. Discutând ideea cu alţi prieteni puşi pe călătoreală, s-a conturat din ce în ce mai bine ideea unei excursii pe 6 roţi la Nordkapp (mulţumesc pe această cale popoarelor din Orientul apropiat care s-au răsculat şi au creat instabilitate regională ca să strice planurile de călătorile pe acolo şi astfel să am şi eu tovarăşi de drum).
Fast forward câteva luni, maşina e pregătită de drum cu cauciucuri noi şi revizia făcută ("
E ca un tanc dom'le" zise mecanicul ciocănind în aripa de plastic). La fel şi prietenii care au bidiviu nou. Atâta doar că 3 săptămâni de concediu par a fi imposibil de obţinut. Într-o marţi când termenul se apropia ameninţător m-am enervat şi am deschis
Sky Scanner (bună unealtă, apropo). Câteva zile mai târziu aveam avioane şi maşini rezervate şi din din nou speranţă. Am redus drastic perioada (de unde şi nevoia de avioane) şi a rămas că motocicleta o ia înainte cătinel pe jos iar eu vin din urmă cu ce pot. Ne-am dat întâlnire luni 13 iunie în jurul prânzului la intersecţia
asta din
Leaibevuotna.
Toate astea îmi treceau prin cap miercuri când, cu priveliştea asta în faţă, trăgeam linie şi constantam că în două zile plec spre Nordkapp!
Cred că vineri dimineaţă când i-am zis taximetristului "Aeropuerto Barajas" aveam un rânjet mare pe faţă. Nu ştiu când am predat bagajul, când am trecut de securitate, îmi amintesc doar că stăteam şi căutam Oslo pe panouri. După un timp mi-am dat seama că degeaba caut. Ryanair, căci cu ei zburam, nu zboară la Oslo ci la Moss, aeroportul Rygge.
