Norge: Spre Alta

Ha ha. „Unde te duci? Mă duc la Alta.” Alta mai frumoasă, mai deşteaptă, mai elegantă. Lăsând gluma la o parte, Alta mi-a fost destinaţia pentru dimineaţa zilei de luni. Peisajul fiind identic cu cel din seara precedentă (adică pustietate cu lacuri şi vegetaţie pitică) singurul lucru care mai aducea culoare erau indicatoarele rutiere. Pe 100 de kilometri cred că au fost 3 ramificaţii din drumul principal deci nu multe indicatoare. Oricum, Norvegia nu are borne kilometrice, indicatoarele sunt puse din 10 în 10 kilometri. Alta 110km. Alta 100km. Alta 90km. Aţi prins ideea?

Aş vrea să pot spune că somnul în hotelul meu de 140 de cai putere a fost cel mai dulce somn dormit vreodată dar din păcate nu a fost aşa. Deşi scaunul e perfect rabatabil (deh, la barca aia, dacă nu se rabata complet scaunul ar fi fost ridicol), după vreo 2 ore de somn m-am trezit bombănind în sinea mea dat fiind că în maşină se instalase un frig incomod. Am pornit motorul, am lăsat să se încălzească câteva minute (vivat benzin că se încălzeşte repede) şi apoi m-am culcat la loc. Fără succes major căci după încă o jumătate de oră mă trezeam din nou, tot din cauza frigului. Chestia asta, cuplată cu faptul că nu aveam stare (cam în 10 ore trebuia să fiu la Nordkapp!) m-a făcut să pornesc din nou la drum. Note to self, nu e bine să porneşti la drum la 20 de secunde după ce te-ai trezit din somn.

Norge: Finlanda

Ce să zic, titlul e ciudat. M-am dus în Norvegia ca să văd Finlanda. Dar na, aşa e. Acolo am lăsat firul epic, pe un platou aproape sterp, la 500 de metri deasupra mării. În faţa mea, 100 de kilometri până la prima aşezare mai răsărită. Măcar limita e 100 spre deosebire de Norvegia unde trebuie să te târâi cu 80.

Drumul îndeamnă la mult mai mult. Şi nu numai atât, dar când vezi cât de încet se scurg kilometrii fără să întâlneşti o altă maşină, obstacol, fiinţă îţi vine să îi dai să testezi limitele indicate de producător. Desigur, nu faci asta. Rulezi cu limita legală, doar pe anumite porţiuni mai drepte te faci că uiţi şi ajungi pe la 110-115 în timp ce pregăteşti mental scuza pentru un eventual poliţist: "Ştiţi domnu' poliţist, m-a furat peisajul, maşină de închiriat puternică, eram la vale..."

Norge: Spre Finlanda

Aşadar, luni seară pe la - să fi fost 7? - am părăsit Tromsoe pe drumul principal, cel plin de camere. Dacă m-aş fi grăbit teribil să ajung spre Nordkapp, ar fi trebuit să o iau pe cel mai direct drum care includea 2 treceri cu feribotul şi avea doar vreo 400 de kilometri. În schimb eu opream din 5 în 5 minute la pozat. Deci nu mă grăbeam. Deloc.

Dacă excursia avea un specific nordic, bidiviul prietenilor alegandu-se cu numele de Gunnar (asta şi datorită coloritului probabil), atunci de ce să nu botez eu maşina Smire? Nu e ea roşie, dar are aşa nişte ochi mai mijiţi, vicleni. Dar, aşa cum se întâmplă de multe ori, nu poţi forţa poreclele, ele vin la întâmplare şi rămân fie că vrei sau nu vrei. Aşa se face că, de prima oară când l-am văzut, din pricina numărului de înmatriculare, mi-a venit în cap numele de Zaharia. Şi aşa i-a rămas.

Norge: Trollstigen - the movie

Editarea filmelor pare să fie o activitate infinit mai laborioasă decât editarea de poze. Asta mai ales când nu ai experienţă sau uneltele necesare. Cu un oarecare chin am obţinut următoarele secvenţe - urcarea pe Trollstigen. Să nu aud chestii legate de compresia filmului, ca textul e prea mic, că de ce nu e pe fundal verde şi altele. Aşa a ieşit, aşa va rămâne pentru posteritate. Enjoy!

Norge: Above Tromsoe

Contrar aşteptărilor mele, la telecabină nu era deloc coadă. Deh, era aproape 6 seara. Cred că eram 6 oameni care am urcat. Telecabina e mică şi veche, stil Tâmpa. Plus că geamul are aceeaşi proprietate neplăcută ca cel de pe avion şi interacţionează cu polarizorul. Dar asta am observat prea târziu.

Vederea e...cum să zic...liniştitoare. Sunt la mii de kilometri de casă, singur, cele mai apropiate cunoştiinţe sunt la 600 de kilometri şi totuşi simt că aş putea locui aici un anotimp. Un fel de dragoste la prima vedere.

Zizin Fest 2011

Acum un pic de timp am reuşit să ne adunăm cu toţii la Zizin pentru al 8-lea an consecutiv. Cei drept, mai grăbiţi, mai ocupaţi, mai obosiţi decât în anii trecuţi. Unii veniţi de la Londra, alţii de la Roma, alţii de la Paris, alţii de la Germania (ca să zic aşa) şi încă alţii din Bucureşti - care e foarte departe de Zizin ţinându-se cont de molestările la care e supus DN1 pe la Posada şi Sinaia. A fost ca în alţi ani, doar că mult mai scurt. S-a mai anunţat o nuntă, lucruri de acum obişnuite :)

Vedeta ediţiei, un ghemotoc de blană cu gheare şi colţi foarte neastâmpărat atunci când nu doarme în braţele cuiva.

Norge: Bye bye Trondheim, hello Tromsoe

Chiar dacă sâmbătă am ajuns la 2 noaptea (de fapt duminică), la orele 9 trecute dimineaţă am ajuns la biroul Avis să las maşina. Dacă nu, se făcea încă o zi, bani în plus, etc. Mă rog, biroul închis aşa că, după ce am făcut plinul (naşpa sentiment să faci plinul unei maşini pe care o predai) am dus maşina la benzinăria indicată unde un tânăr binevoitor a luat cheia. Speranţa mea era că nu vor constata zgârietură pe maşina nouă (deşi aveam asigurare la asigurare deci nu plăteam o centimă) şi nici amenzi nu vor veni de la camere (pentru asta nu aveam asigurare). Însă nu sunt complet liniştit deşi a trecut o lună.

Alex, gazda mea, a fost amabil şi a mers cu mine în oraş, ba chiar m-a ajutat cu bagajul pentru că eu insistam să fac şi poze. Rucsac, geantă de voiaj pe role, DSLR, toate fac un pachet incomod. Aşa că nu am insistat prea mult, doar un pic în jurul podului vechi şi în partea cu case vechi...

Katorz Jui-e

Fantastique! Azi Franţa îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu petarde, cu steguleţe pe autobuze (fără aer condiţionat aş putea adăuga), cu defilare de elicoptere deasupra arcului de triumf (hmmz, unde am mai văzut asta?) şi mai ales nemuncind.

Pentru a marca solemnitatea momentului, am două imagini proaspete din centrul Parisului. Suspectez că este vorba de o greşeală dat fiind că avem de-a face cu un plural - deci ar fi trebuit să fie "des", respectiv "les".

Norge: Atlantic Road

Pe vremea când îmi făceam planuri (ştiţi voi, din alea care să nu se potrivească cu o socoteală ulterioară) am inclus pe lista lucrurilor de văzut Atlantic Road. Lăudat în diverse părţi, Atlantic Road e o porţiune de drum de vreo 8 kilometri (parcă) pe malul mării lângă Kristiansund. Ce o face remarcabilă e faptul că alcătuită dintr-o succesiune de poduri între mici insule (şi când zic mici, chiar vreau să spun mici).

Norge: Puţin spre sud

Ca sa închei cu capitolul Trollstigen...avem următoarele: Trollstigen nu e un drum înfundat, e o trecătoare - şi una chiar frumoasă.

Dacă te saturi de privit valea pe care urcă panglica de asfalt (lucru care ar trebui să ia ceva timp totuşi) nu-ţi rămâne decât să te urci în maşină şi să mergi mai departe. Până la urmă, cât poţi să stai să te uiţi la o cascadă în trepte?

Norge: Trollstigen!

Ştiţi ppt-urile alea care circulă pe mail cu Top 10 bla bla bla? Alea cu „n-ai mai văzut aşa ceva, nu ştiai că există, gratis, numai pentru tine”. Eh, unul dintre ele e cu Top 10 cele mai frumoase drumuri. Cel puţin aşa îmi aduc aminte. Dincolo de stupiditatea conceptului de a compara mere cu crocodili, uneori astfel de spam aduce şi nişte informaţie utilă.

De exemplu că în Novegia, undeva aproape (relativ) de Trondheim se află un locşor simpatic de vizitat care include un drum îngust, două cascade, privelişte etc. etc. Acest ansamblu e cunoscut sub numele de Trollstigen – în traducere Scara Troll-ului.

Privit de sus, din satelit, cu cele 11 turnante ale sale, Trollstigen nu pare cine ştie ce comparativ cu Transfăgărăşanul, cu Stelvio. Nu urcă la 2000 de metri. Totuşi impresia se schimbă când te apropii de el din spatele volanului.

Norge: Balcon deasupra norilor

Cine urcă Trollstigen-ul e răsplătit sus cu o privelişte faină tare. Şi pentru înlesnirea activităţii de prosternare în faţa peisajului există două platforme suspendate deasupra văii.

Cele două platforme sunt noi, în curs de amenajare din câte mi-am dat seama. Ele înlocuiesc nişte mai vechi puncte de belvedere cu platforme suspendate deasupra văii (şi podea găurită aş putea adăuga, plus anumite părţi făcute din sticlă).

Norge: Spre Trollstigen

Sâmbătă dimineaţă nu prea devreme (nu din cauza mea ci din cauza programului lor) am ajuns în faţa biroului Avis din Trondheim. Ştiau ce vreau de la ei. Ceva pe 4 roţi de abuzat pentru o zi. După ceva discuţii privitoare la diferenţa dintre card de credit şi de debit blondul de la recepţie a dispărut şi a reapărut în stradă la volanul unei bestii albastre de sute de hW putere. 510 mai exact.

Am semnat actele în grabă (noroc că am ţinut minte să întreb unde o las a doua zi) şi la mai puţin de 2 minute după ce am plecat de pe loc am comis prima infracţiune ajungând în zona destinată numai autobuzelor, fix la Torget, în buricul centrului. Întorc graţios în faţa palatului regelui şi revin pe traseu.

Norge: Primul pas

La un moment dat anul trecut, nici eu nu mai ştiu când, cum şi din ce motiv, mi-a încolţit în cap ideea că eu voi trece de cercul polar anul acesta. Până la urmă s-a întâmplat, dar nu aşa cum credeam la început.

Islanda părea la început o alegere bună. Peisaje aparte, gheizere, vulcani, cascade şi un singur drum de 1000 de kilometri. Farmecul era că pentru a trece de cercul polar în Islanda era nevoie să iau un feribot către o mică insulă la niscaiva kilometri depărtare (pe unde cercul polar trece, zice-se, prin mijlocul patului preotului). Mă interesasem până şi de orarul feribotului însă la un moment dat a apărut problema costurilor. Zborul, maşina de închiriat şi cazările aveau toate nişte preţuri ridicole aşa cum mi-a fost pus în vedere în noaptea dintre ani de către un prieten. În prima zi a anului verificam cu stupoare că e destul de adevărat aşa că am trecut la căutat alternative. Fuck you Iceland! (Glumesc măi Islanda, ştii doar. Ne vedem noi cândva.)

Am aflat aşa că cercul polar e foarte accesibil în Norvegia şi Finlanda aşa că de ce nu o excursie pe 4 roţi până la Nordkapp, punctul cel mai nordic al continentului? Fără complicaţii cu zboruri - singura problemă fiind timpul. Discutând ideea cu alţi prieteni puşi pe călătoreală, s-a conturat din ce în ce mai bine ideea unei excursii pe 6 roţi la Nordkapp (mulţumesc pe această cale popoarelor din Orientul apropiat care s-au răsculat şi au creat instabilitate regională ca să strice planurile de călătorile pe acolo şi astfel să am şi eu tovarăşi de drum).

Fast forward câteva luni, maşina e pregătită de drum cu cauciucuri noi şi revizia făcută ("E ca un tanc dom'le" zise mecanicul ciocănind în aripa de plastic). La fel şi prietenii care au bidiviu nou. Atâta doar că 3 săptămâni de concediu par a fi imposibil de obţinut. Într-o marţi când termenul se apropia ameninţător m-am enervat şi am deschis Sky Scanner (bună unealtă, apropo). Câteva zile mai târziu aveam avioane şi maşini rezervate şi din din nou speranţă. Am redus drastic perioada (de unde şi nevoia de avioane) şi a rămas că motocicleta o ia înainte cătinel pe jos iar eu vin din urmă cu ce pot. Ne-am dat întâlnire luni 13 iunie în jurul prânzului la intersecţia asta din Leaibevuotna.

Toate astea îmi treceau prin cap miercuri când, cu priveliştea asta în faţă, trăgeam linie şi constantam că în două zile plec spre Nordkapp!

Cred că vineri dimineaţă când i-am zis taximetristului "Aeropuerto Barajas" aveam un rânjet mare pe faţă. Nu ştiu când am predat bagajul, când am trecut de securitate, îmi amintesc doar că stăteam şi căutam Oslo pe panouri. După un timp mi-am dat seama că degeaba caut. Ryanair, căci cu ei zburam, nu zboară la Oslo ci la Moss, aeroportul Rygge.

Teaser norvegian

În sfârşit am ajuns acasă. Deşi am lipsit 19 zile, doar 11 au fost de vacanta si din astea aproape 3 au fost drum. Cred ca vitejii din astea se pot face numai cât eşti tânăr altfel...

Dacă stau să mă gândesc (şi o scriu aicea ca să văd mai târziu ce tembel eram în tinereţe) am mers aşa:

- un pic peste 14.000 de kilometri în 12 zboruri

- 3800 km cu maşina cu mine la volan (din care, aş putea adăuga, mai bine de 50 pe sub pământ)

- 800 km cu trenul

- 120 km cu vaporul

- 1.5 kilometri cu telecabina :)

Cu cât am mai mers cu taxiuri si pe jos se apropie de 19.000 km în 3 săptămâni. A meritat? Hell yeah!

Mai jos, o selecţie de imagini. Nu acopera tot însă sunt destul de reprezentative pentru ce o sa povestesc luni în şir de acum încolo :) Vizionare plăcută.

Drumroll...

Motto: "Planul e făcut, sunt gata să-l execut"

Mă rog, planul e făcut de jumătate de an. Dar cum un plan care nu poate fi schimbat e un plan prost, acum sunt pe cale să execut versiunea 2.0 a planului care a luat fiinţă în primele ore ale anului 2011. După multe incidente, combinaţii şi mişculaţii diverse corpuri cereşti s-au aliniat şi astfel sunt gata de plecare într-un fel de concediu. De fapt nu-mi place cuvântul, prefer "aventură". Nu vă fie frică, nu mă duc să mă regăsesc sufleteşte o lună în India, nu. Mie îmi place în Schengen. La ora la care se publică acest articol, ar trebui să fiu trecut de check-in, primul dintre multele.

Când se deschide Transfăgărăşanul?

Cum ar zice un prieten, "Nu mai am răbdare!!!". Mă rog, veţi vedea mâine de ce, în jur de ora 12. Până atunci, ca să-mi ocup timpul să elimin o dată pentru totdeauna o necunoscută care se pare că frământă un număr destul de mare de suflete.

Veneţia

Epilog pentru aventura veneţiană, cam tot ce nu a putut fi categorisit intră aici. Păreri, imagini, detalii etc.

Murano

Sticla de Murano. Atât ştiam înainte de a ajunge acolo, că se face sticlă şi că e colorată. Nu ştiam ce e Murano şi aveam doar o vagă impresie de asociere cumva cu Veneţia.

Murano e o insulă ca şi Veneţia, la 1 kilometru de mult mai faimoasa soră mai mare. Aici au fost exilaţi sticlarii din Veneţia după ce se săturaseră toţi de incendiile provocate de atelierele lor. Şi atunci ei s-au supărat şi şi-au creat un brand aparte - sticla.

Strop de Valencia

Ziceam mai demult că am fost în vizită în Bat City. Era vorba de Valencia care pe emblemă are un liliac. Vestea proastă este că am avut timp fix de o plimbare de la glorieta cu liliacul în vârf până la gara Joaquin Sorolla.

Vestea bună e că mai ajung pe acolo.