Aşa cum explicam altă dată Grenoble are, ca orice oraş care se respectă şi are cel puţin un deal, o cetate pe respectivul deal. E util - vezi de departe inamicii, ăia obosesc cât urcă, tu le mai arunci o bolostâncă în cap, treburi din astea administrative. Toate astea în timp ce ai privelişte. Grenoble nu e diferit, cetatea se numeşte Bastilia şi e cocoţată pe un deal deasupra centrului vechi, unde râul face un cot (astfel că până se decide inamicul pe unde să treacă râul - şi în timp ce - poţi să-i dai şi cu bombarda în cap de sus).
10 October 2011
09 October 2011
Les Bulles
Grenoble, fiind un oraş aproape la munte, dispune şi de o fortăreaţă. Bastilia îi zice, ca aia de cade în fiecare an pe 14 iulie. În cazul acesta, fraier să fii să ai cetate şi să nu faci teleferic până la ea. Şi dacă tot îl faci, de ce să nu-l faci aşa, mai special? Nu ştiu, în formă de bule de exemplu.
08 October 2011
500
E cumva deprimant să zbori cu ultimul avion din zi. Toate dughenele din aeroport sunt închise, totul e strâns iar ce mai e deschis te aşteaptă pe tine să pleci ca să poată şi ei pleca acasă. Restul pasagerilor sunt şi ei obosiţi şi dormitează pe unde apucă până începe îmbracarea. Cei care sunt “efervescenţi” nu fac decât să enerveze. În avion probabil n-ai să poţi sta treaz însă ăla nu e somn.
Azi e număr aniversar, întâmplător e al 500-lea post pe aici. Tot azi se face un an de când sunt pe drumuri, un an care a trecut parcă mai repede decât anii despre care zici că nu ştii când au trecut. Toamna se numără bobocii se zice. Ce pot să număr eu sunt kilometrii parcurşi – sau milele, cum le place companiilor aeriene să le spună. Apropo de asta, aş putea să scriu un articol cu titlul “Platinum – why it doesn’t matter”. Ce ziceţi, vă interesează cum e cu “Zburând albastru?”
E adevărat, pot să număr şi locurile în care nu aş fi ajuns altfel şi experienţele avute. Nu toate au fost pozitive însă sunt întreg şi îmi place să cred că am rămas cu ceva din fiecare. Probabil una dintre cele mai importante lucruri învăţate (de fapt testate, că am mai auzit de asta de la dl. Paler de exemplu) e că poţi continua încă mult peste anumite limite pe care nu le credeai că le poţi depăşi. Acelaşi lucru dar exprimat mai practic (cum funcţionează adaptarea la om) l-am citit într-o carte care oferea pe lânga asta şi idei despre cum poţi folosi asta în avatajul tău. Una dintre idei era să cheltuieşti pe lucruri la care nu te poţi adapta – experienţe nu obiecte. Adică mai degrabă o călătorie pe care o ţii minte decât o maşină care în 6 luni va fi veche pentru tine.
Şi pentru că încerc să pun în practică ce am citit...atunci să cheltuim pe experienţe zic, iar nu pe obiecte. În spiritul acestei idei, am un bilet de tren cu numele meu pe el (figurativ vorbind) care să mă ducă mâine în capitală să vază şi gura mea Strada Mare sau muzeul Prada (glumesc desigur, nu o sa-mi pierd timpul prin niciun muzeu - poate, cel mult, în Museo del Jamon).
Good night and good luck!
Labels:
Pe margine
07 October 2011
Briancon – Cite Vauban
Dacă tot am fost la Briancon apoi să vizitez şi eu un pic, nu? Aşa mi-am zis luni dimineaţă înainte să plec spre Grenoble. O chestie interesantă de văzut la Briancon e Cite Vauban – partea fortificată a oraşului. De fapt chestia cu fortificaţiile e mai complicată, vedeţi mai jos.
05 October 2011
Grandes Alpes: Col d’Izoard – 2361m
Parcurgerea unui pas pe timp de noapte a devenit o tradiţie – nu neapărat alegând să fac asta, mai mult de nevoie. Dacă acum un an treceam Jauffenpass (ce-i drept, ca navigator) şi cu o zi înainte treceam Col de Montgenevre amandouă noaptea, ziua de duminică s-a terminat cu traversarea trecătorii Col d’Izoard noaptea şi pe ploaie. Din punctul acesta de vedere îmi pare rău pentru că am văzut din alte imagini că peisajele sunt destul de aparte (nişte grohotişuri parcă) dar... mai trebuie să mai rămână ceva şi pentru altă dată.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Munte,
Road trip
03 October 2011
Grandes Alpes: Col d'Agnel - 2748m
Col d’Agnel e un fel de Cenuşăreasa trecătorilor. E cea mai înaltă graniţă din Europa şi totuşi e foarte puţin circulată. Cu cei 2748m e şi a treia trecătoare ca înălţime din Alpi (mai sus fiind doar Col de l’Iseran şi Passo dello Stelvio). O menţiune aici ar fi că Franţa e de părere că are 2744m, Italia că are 2748m. Fiind neinteresantă, nimeni nu s-a străduit să clarifice. Sus nu e nimic, doar o mică parcare în care încap 10 maşini şi două indicatoare.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Munte,
Road trip
02 October 2011
Prima ieşire din ţară
Dacă tot aveam de gând să povestesc despre asta şi Viajoa a venit cu prilejul atunci să vă povestesc despre prima mea ieşire din ţară. Voi urma tradiţia şi această leapşă va muri aici.
Comparativ cu alţii, am luat aer străin în plămâni destul de târziu, abia acum 4 ani şi jumătate dacă nu pun la socoteală expediţiile cu ai mei pe malul Prutului peste fâşia arată. Auzeam de prieteni care plecau prin excursii prin Europa, la burse sau la diverse student-exchange-uri dar cumva pentru mine nu s-a ivit ocazia. Totuşi nu pot zice că am căutat-o.
În anul 4 am văzut un anunţ la avizier pentru o bursă. 5 luni mai târziu după multe emoţii şi hop-uri care nu fac obiectul acestei povestiri eram la Băneasa în aeroport. Prima dată ca pasager în aeroport, primul zbor, prima ieşire din ţară...
Labels:
Pe margine
29 September 2011
Grandes Alpes: Bonus - Autocolante
Cred că indicatoarele de pe trecătorile populare trebuie curăţate de câteva ori pe an de autocolantele pe care excursioniştii le lasă. Unele sunt reclamă la ceva gen pistă de motociclete (cea mai josnică treabă asta cu reclama), altele sunt ale unor organizaţii/asociaţii. Unele poartă mesaje care n-au nici o legătură dar profită de loc pentru a atrage atenţia. Mă mir că n-am văzut "Basarabia e România" pe acolo. Dar, după cum vedeţi, "Da mămăligii, nu cous-cous-ului".
Labels:
Grandes Alpes,
Obiecte,
Pe margine
28 September 2011
Grandes Alpes: Col de Tende – 1871m
Col de Tende sau Colle di Tenda (1871m) e un drum foarte vechi - unii zic că ar fi fost folosit şi de fenicieni. În zilele noastreAcest drum e descris uneori ca „un pic mai mult decât o cărare de măgari” pe care cineva a turnat parţial asfalt. În alte locuri este descris ca fiind posibil de parcurs doar cu maşina de teren. Ambele menţiuni le-am descoperit după ce am fost pe acolo (inclusiv cea cu parţial asfaltat). Eu am văzut traseul din satelit şi am zis că trebuie să ajung acolo. 15 kilometri, 61 de ace de păr şi un aspect general de intestin aruncat pe coasta unui deal. Cum să nu vrei să mergi pe drumul ăsta? :)
Labels:
Grandes Alpes,
Locuri,
Munte,
Road trip
27 September 2011
Grandes Alpes: Col de Turini – 1607m
În episodul din Top Gear în care am aflat despre Stelvio acţiunea începe cu altceva. Un drum mic şi întortocheat prin Alpii Maritimi, etapă a raliului Monte Carlo. Dacă tot mergeam spre mare, de ce să nu trec şi pe acolo? Punctul cel mai înalt e Col de Turini – 1607m unde sunt câteva restaurante, o parcare şi o oarecare aglomeraţie. Nici o privelişte. De fapt tot parcursul e cam lipsit de privelişte pentru că merge prin pădure.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Road trip
25 September 2011
Grandes Alpes: Cime de la Bonette – 2802m
Duminică, zi lungă. Planul era să ajung pe cel mai înalt drum asfaltat din Alpi (autointitulat aşa) şi apoi să dau o fugă şi până la marea Liguriei. Planul nu s-a materializat în forma asta, am renunţat la a mai vedea marea când mai aveam doar 20 de kilometri până la ea. Mă rog, despre asta în unul din episoadele viitoare. Acum, despre Cime de la Bonette. Ştiţi că vă spuneam la un moment dat că cel mai înalt nu e neapărat şi cel mai frumos când vine vorba de drumuri. Ei bine, şi aici se aplică asta. Dar să vedem ce şi cum.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Munte,
Road trip
22 September 2011
Grandes Alpes: Col du Mont Cenis– 2083m
Cumva victimă colaterală în vânătoarea mea de trecători, Col du Mont Cenis e o trecătoare simpatică în care se urcă dinspre Susa. Nu e foarte spectaculoasă dar are tot ce trebuie: ace de păr, lac de acumulare, locuri de belvedere şi ca bonus, multă istorie. Ţineţi-vă bine, mai întâi istoria.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Munte,
Road trip
21 September 2011
Grandes Alpes: Col de l’Iseran 2770m
Simplu: Col de l’Iseran e cea mai înaltă trecătoare din Alpi. Cap de listă numărul 1. Da, Cime de la Bonette e mai sus însă e o buclă făcută special pentru asta, ca să ajungă mai sus. Există de asemenea drumuri care duc mai sus dar sunt fundături (drumul de la cea mai mare altitudine din Alpi ar fi Otztal Glacier Road - drumul care urcă din Solden la gheţarii Rettenbachferner şi Tiefenbachferner şi ajunge pe la 2830 sau ceva de genul). Chiar şi aşa, vorbim numai de drumuri asfaltate pentru că dacă e să luăm în calcul şi pe cele cu macadam...să zicem doar că ştiu un drum unde se ajunge până foarte aproape de 3000 cu maşina (n-am fost acolo încă pentru că am avut parte de alte aventuri prin care mi-am luat doza de adrenalină). Dar divaghez – avem aşadar Col de l’Iseran.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Road trip
19 September 2011
Poveste cu adăpat laptopul
Există două feluri de oameni: cei care au vărsat lichide în laptop şi cei care vor vărsa. Recent am făcut trecerea dintr-o categorie în alta, cu concursul şefei de echipaj de pe un zbor Air France.
Labels:
Pe margine
11 September 2011
114 lucruri pe care nu le ştiai despre pârşul de alun
Ai cam da un click pe un link de genul ăsta, nu? Adică na, tu de fapt ştii tot ce e de ştiut despre pârşul de alun dar vrei să verifici dacă lista e completă (instinctul "Cannot go to bed, somebody is wrong on the internet"). Sau ştii destul de multe despre pârşul de alun dar nu strică niciodată să ştii mai multe. Sau măcar vrei să afli ce naiba e un pârş. Sau ai de ales între ce ţi-a dat şeful de făcut şi a citi asta şi restul motoarelor de pierdut vremea sunt deja epuizate pe ziua în curs...
Labels:
Pe margine
08 September 2011
Grandes Alpes: Col du Galibier - 2645m
Începe o nouă serie, că a tot fost Norvegia în sus, Norvegia în sus şi chiar şi în laterale. Drumurile de acolo sunt ceva aparte, aş zice că aduc un sentiment de linişte. Totuşi uneori nu vrei linişte, vrei o provocare. În materie de drumuri provocări se pot numi şi cele mai înalte trecători din Alpi. Începem aşadar cu numărul 6 pe listă, Col du Galibier - 2645 metri deasupra mării.
Labels:
Grandes Alpes,
La altii,
Locuri,
Munte,
Road trip
07 September 2011
Norge: Bonus 3 - Oslo
Luni dimineaţă la prima oră taxiul e în faţa casei. N-am avut de ales. Mă rog, aş fi avut dar ar fi însemnat să merg pe jos cam o oră cu toate bagajele după mine ca mai apoi să iau shuttle-ul spre aeroport. Aşa că un taxi la comun e soluţia în Trondheim, adică îl rezervi în seara dinainte şi ia 3 persoane spre aeroport preţul fiind astfel mult mai mic decât o cursă normală (pentru că totuşi sunt vreo 35 de kilometri).
De data asta zborul Norwegian nu mai are Wi-Fi dar nah, oricum nu aveam chef de browsing la ora aia. Mă trezesc când avionul aterizase deja (sau aşa credeam, pentru că zbura la 1 metru de pistă) şi mă gândesc "hmm, dar ce aterizare lină" moment în care avionul se izbeşte de pistă ca să mă readucă în simţiri. Adevărul e că nu am reuşit să dorm în timpul unei aterizări. Încă.
În gară la Gardermoen trenul expres salută de bun venit călătorii în limbile lor, inclusiv în română. Bine aţi venit!
05 September 2011
Norge: Bonus 2 - Trondheim
Al treilea oraş ca mărime din Norvegia, Trondheim are peste 1000 de ani de la înfiinţare. De la 997 până în 1217 a fost capitala vikingilor şi de-a lungul evului mediu unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj, ţinta fiind catedrala. Pe vremea respectivă oraşul se numea Nidaros şi deşi oraşul şi-a schimbat numele, catedrala nu a făcut-o ea fiind cunoscută în continuare ca Nidarosdomen.
02 September 2011
Norge: Bonus 1 - Bye Bye Tromsoe
Duminică dimineaţă mi-am înşfăcat bagajele şi am luat-o uşurel, la pas, spre aeroport. Asta pentru că eram destul de aproape. Am ajuns mult mai devreme decât era programat zborul, mi-am facut check-in-ul şi am aşteptat. "Mi-am" pentru că la Tromsoe a fost prima data când nu numai ca mi-am tipărit singur boarding card-ul şi eticheta de bagaje dar mi-am şi lipit-o singur de bagaj, am scanat-o si am trimis bagajul pe bandă. Deh, reducere de costuri. Apropo de costuri, ar trebui să vă zic câte ceva că văd că lumea e în general interesată de asta.
Dar mai întâi...
Avionul e un 737 ostenit. Are winglets dar se vede că a trecut prin destule. Aeroportul din Tromsoe e mic aşa că nu avem mult de rulat până la pistă. O piruetă, o privire în lungul pistei...
...şi pilotul bagă mâna în gaz. La revedere Tromsoe Lufthavn, eu personal sper să ne revedem.
Labels:
Din avion,
La altii,
Norge,
Pe margine
01 September 2011
Norge: Epilog
Într-una din discuţiile ulterioare cu Alex şi Andreea mi-au povestit că sâmbătă, în prima zi după ce ne-am despărţit, după ce şi ei au parcurs Atlantic Road şi Trollstigen, au ajuns la un mic colţ de Norvegia foarte fotogenic, numit Norddal. Ca să sublinieze asta, locuitorii de acolo au instalat şi o ramă foto prin care poţi încadra orăşelul de la depărtare şi cu care te poţi poza. Dacă ai noroc, cum au avut ei, poţi prinde şi un curcubeu în cadru.
Ei bine, tot sâmbătă, eu îmi încheiam plimbarea prin Tromsoe în jur de miezul nopţii. Autobuzul mă lăsase aproape de aeroport şi mai aveam un pic de mers până la hotel. Cu ocazia asta am avut şi eu parte de propria-mi vedere cu ramă. Imaginea e foarte potrivită, conţine esenţa călătoriei noastre de câteva zile prin nordul Norvegiei: munţi cu zăpadă, apa albastră a fiordului, case viu colorate, cer senin şi asfaltul drumului toate scăldate de soarele de la miezul nopţii.
Şi atunci am simţit că aventura mea nordică a luat sfârşit. Tehnic nu se terminase, mai aveam o oprire în Trondheim şi câteva ore într-un Oslo încă neafectat de evenimentele de pe 22 iulie. Totuşi, aşa se întamplă de cele mai multe ori pentru mine, călătoria se sfârşeşte în ziua de dinaintea plecării. Ziua de întoarcere nu o percep ca o făcând parte din călătorie, e mai mult o corvoadă pentru că înseamnă întoarcerea la cotidian. De cele mai multe ori am de târât un bagaj după mine şi există mereu grija prinderii unui avion/tren/autobuz.
Astfel călătoria mea pe deasupra Cercului Polar s-a terminat pe la miezul nopţii, în terminalul de autobuze. Restul e doar întoarcerea acasă. La revedere Norvegia! Şi când zic asta, chiar sper să ne revedem.
Astfel călătoria mea pe deasupra Cercului Polar s-a terminat pe la miezul nopţii, în terminalul de autobuze. Restul e doar întoarcerea acasă. La revedere Norvegia! Şi când zic asta, chiar sper să ne revedem.
Uitându-mă în spate parcă nu-mi vine să cred că am reuşit să fac asta, să ajung în locurile alea. Poate de asta şi povestesc unele amănunte aparent neimportante. De fapt ÎMI povestesc.
Cu mulţumiri pentru toată lumea care m-a ajutat şi m-a suportat. Se ştiu ei.
O singură întrebare rămâne. Ce urmează? O întrebare care probabil îşi va găsi răspunsul într-o seară ploioasă de octombrie.
Labels:
Norge,
Pe margine
Subscribe to:
Posts (Atom)

















