08 March 2008

On Plonge

Nu mai auzisem de restaurantul On Plonge până când nu am păşit prima oară înăuntru. Îl văzusem în ziua precedentă din Piaţa Ovidiu dar nu ştiam cum se cheamă.
Clădirea are formă de val şi e situată chiar pe digul portului Tomis. Din ce am citit pe net, e destul de cunoscut însă reputaţia variază. Specificul său e mâncarea făcută din chestii care au mişunat pe sub apă. Restaurantul pare să aibă şi o terasă care, în ziua în care am mâncat noi acolo, era goală şi cauza vântului puternic.
Nu-mi dau seama dacă la parter e acelaşi local, în orice caz noi am fost la etaj de unde se poate admira priveliştea.
Acum despre restaurant în sine: mese puţine dar spaţioase (asta înseamnă să faci rezervare în weekend altfel nu prinzi loc la prânz), mobilier comod, luminos per ansamblu pentru că sunt geamuri peste tot, şi pe latura cu marea şi preţuri ok. Personalul a fost amabil, ni s-a răspuns la toate întrebările legate de mâncare., atât înainte cât şi în timpul mesei ( „De ce are peştele ăsta oasele verzi?”) şi totul a durat cât trebuia să dureze.

Despre mâncare: dacă tot am intrat într-un restaurant cu specific, am zis să ne delectăm cu chestii marine. La felul I eu am luat o supă cremă de rechin despre care fusesem avertizat, indirect, că este destul de grasă. Într-adevăr, chiar dacă jumătate din supă e suc de lămâie, cealaltă jumătate e peşte franjuri şi undeva pe la jumătate am considerat că nu merită efortul. Am gustat şi supa cremă de midii şi am descoperit că nu îmi plac nici midiile.

Felul doi a fost cu totul altceva. Eu am avut coşuleţe cu surimi în sos alb care au fost excelente. Tot excelent a fost şi chefalul cu roşii, migdale şi usturoi, pe care l-am gustat. Nu ştiu ce gust a avut zărganul dar faptul că a dispărut din farfurie îmi zice ca a fost bun. Apropo, zărganul e unul din puţinii peşti care are oasele verzi, îngrijorător de verzi dacă nu ştii despre ce e vorba.
În concluzie, On Plonge e un loc bun în care să mănânci în Constanţa. Dacă mai punem la socoteală şi locaţia, intră sigur în top.

Limonadă la malul mării, văzută prin paharul meu de Nestea.

PS: Tot legat de mâncare, mărul Starkrimson cu care mă „delectez” acum e sub orice critică. Deşi pare tare, de fapt are consistenţa asemănătoare piureului şi nici gustul nu e departe. Aşa îmi trebuie dacă iau fructe din hipermarket.

7 comments:

alex said...

bun On Plonge, dar nu e in top-ul meu. l-am vazut noaptea,asta vara. din fericire se vedeau frumos luminile din imprejurimi, din nefericire au avut servire slabuta si printre mesele de afara treceau masini.

Andrei C. said...
This comment has been removed by the author.
Andrei C. said...

Mda, n-am explicat corect. E in topul pentru Constanta. Si am observat ca variaza foarte mult parerile legate de servire.

Ioana, tie ti-am raspuns pe mail.

Edit: N-am idee de ce nu apare comentariul Ioanei, doar eu i-am dat publish...

Anonymous said...

Restaurantul Ii superb dar servirea si gama de vinuri lasa de dorit pt un asemenea local.

Anonymous said...

Parerea mea este ca depinde foarte mult de gustul fiecaruia.Trebuie sa recunoastem totusi ca se mananca bine, dar nu este un restaurant de fitze.Mi-e imi place foarte mult pestele, am luat saramura de crap...crapul este gras...nu am mancat deloc, insa nu este vina restaurantului ca mie nu imi place pestele gras.De cate ori merg in Constanta nu ratez ciorba de peste, puii de balta si crevetii.Crevetii...dumnezeule...un deliciu, de cate ori ma gandesc la ei imi lasa gura apa.Nu ratati crevetii.

Anonymous said...

vai de fetele alea care pregatesc tot ce e de mancare,si de conditiile alea in care lucreaza,iarna cand nu prea sunt clienti,mor de frig si nu stiu cum reusesc sa curete grasimea de pe farfurii,cu apa de canal

Anonymous said...

mai alex ,daca ai vazut masini doar, e bine .sa vezi cand trece masina si ia gunoiul cum ramane mirosul in urma,si oamenii mananca ,cu POFTA.si ce sa mai zic de pestele proaspat congelat,ca doar nestiutorii cred ca calcanul se prinde tot timpul anului.

Related Posts with Thumbnails