San Bernardino Pass - 2066m

Dacă vă mai aduceți aminte episodul din Top Gear cu Stelvio, înainte să meargă pe Stelvio ajung ei pe San Bernardino Pass. Acum câteva weekend-uri și Miscellanea.ro a onorat cu prezența-i augustă aceleași meleaguri. Un San Bernardino Pass abia deschis după iarnă, cu zăpadă și un pic de ploaie. Să vedem...

San Bernardino, cu cei 2066 de metri ai săi, nu mai e de ceva vreme un pas important - mai exact, de când s-a deschis tunelul de sub pas în  1967. Totuși drumul există și e bine întreținut dar nu mai este menținut deschis iarna. Aceeași soartă a avut-o Passo di Spluga din valea alăturată. Dar să ne apropiem...

Pentru că suntem în Elveția, mașina e italiană și nu are vinieta nu putem merge pe autostradă. Adică putem, desigur, dacă vrem să vedem cât de mare e amenda și cât de repede vine. În caz că vă întrebați, nu sunt eu zgârcit dar nu merită cumparată o vinietă de 39 de franci elvețieni pe un an pentru câteva ore. Nu, nu se poate pe mai puțin, pentru că așa vor ei.Dar nu-i bai, pesajul e frumos...

Ăștia au numai construcții pe dealuri? Ia să urcăm noi mai sus...

The most Swiss picture ever. Ei, nici chiar așa, trebuia să fie niște ciocolată, niște aur și niște ceasuri. Așa e doar un Saint Bernard care urcă pe San Bernardino Pass.

Aglomerat rău, ce mă fac?

Hmmm, dar ce e cu norul acela?

Din fericire nu e nimic, norul e doar un pic mai sus de altitudinea maximă a pasului. Încet, încet ieșim în golul alpin...

Aoleo, nici acum nu scap de caravans?

Și ne apropiem și de zăpadă. Nu știam câtă și dacă va fi aproape de altitudinea maximă, speram să nu fie pe drum pentru că nu aveam cauciucuri.

La urcare se trece pe lângă aerisirile de la tunel...

O privire mai de ansamblu de la unul dintre punctele de belvedere.

Bestia chobolănie parcată. O să încerc un review probabil...

După urcare se ajunge la o bucată plată unde e și un lac. Aș vrea să zic înghețat bocnă dar nu este adevărat, doar la mal.

Norul e foarte aproape dar nu deranjează. Deci nu e zăpadă - foarte bine. Deși mi-aș fi dorit un pic...dar nu avea cum...

In depărtare se vede Ospizio, clădirea care marchează punctul cel mai înalt unde călătorii se opreau în trecut pentru adăpost. Acum se opresc probabil pentru un magnet de frigider.

Lacul e dezghețat, aproape.

Poza document, am ajuns. După cum se vede, au ajuns și alții și se vede un autocolant cu tricolorul românesc. Ia să vedem mai de aproape...da, cum bănuiam, naționaliști fervenți. 

De ce trebuie să se amestece aici așa ceva, nu pricep. Acum îmi pare foarte rău că nu am dezlipit autocolantul. Nu dau aici numele site-ului dar nu pot să nu mă întreb cum funcționează treaba asta. Le dau pe net și sunt oameni care locuiesc în alte țări și au sarcină să le lipească aiurea? Sau sunt oameni ăștia în excursie și le lipesc? Mă depășește. Oricum, dacă mai întâlnesc, le scot.

Hai și una cu chobolănel...

La coborâre nu am mai oprit pentru că eram deja în întârziere - bine, hai, o singură dată lângă niște zăpadă de iunie.