St. Moritz

St. Moritz pentru mine era un loc din acela mitic despre care am auzit de la televizor sau din ziare unde nu poi intra decât dacă arăţi un extras de cont gras. The place to be, iarna la schi la St. Moritz. Când îmi făceam traseul şi am văzut că trece fix pe lângă am zis că trebuie să văd cu ochii mei acest tărâm.

Am ajuns acolo, l-am traversat şi am ajuns până în satul următor pentru că nu găseam un loc să întorc civilizat. Până la urmă am găsit o parcare liberă pe malul lacului. Confuzat de atât loc liber şi de dimensiunile maşinii am executat o parcare ca la carte.

Rest in pieces, Tammy

Tamron 70-300 e un teleobiectiv foarte ieftin. De fapt cred că e cel mai ieftin 300mm cu autofocus. Desigur se aplică zicala "Cât dai, atâta face". Montură de plastic, motor de focus foarte încet, întunecos (f5.6 la 300mm), aberaţii cromatice, contrast de sticlă de pepsi, nema stabilizator de imagine...şi cu toate astea mi-a servit bine cât l-am avut.

"Vada a bordo, cazzo!"

Ar fi mult mai amuzant dacă nu ar fi murit oameni. Ce se întâmplă când un om este depăşit de situaţie...

Schettino este comandantul navei de croazieră eşuată acum câteva zile în Italia, asta după ce a dus-o prea aproape de insulă pentru a-l impresiona pe bucătarul care era de pe insula respectivă. După eveniment căpitanul a abandonat nava împreună cu ofiţerii înainte ca toţi pasagerii să fi fost evacuaţi. Pentru cei care nu ştiu, acesta este un big, big "No-No". Mai jos, două convorbiri cu De Falco, comandantul Pazei de Coastă de la Livorno care a înţeles cu cine are de-a face. Frazele lui au ajuns deja celebre, există şi tricou cu "Vada a bordo, cazzo!".

Convorbirea 1 e aici> Click.

Convorbirea 2 e aici> Click.

Plajă de octombrie

Acum că a trecut jumătate de iarnă, ar cam fi momentul pentru nişte mare, nu? O plimbare pe malul mării pe la începutul lui octombrie, anul trecut, în Valencia. Eu - singurul păcălici cu rucsac şi blugi.

Deşi era octombrie soarele bătea îndeajuns de tare încât să-mi provoace un început de insolaţie şi să mă ardă pe faţă. Insolaţie de octombrie, o premieră.

Mirador de San Nicolas

Granada, ca un oraş care se respectă, are un loc de unde vizitatorii îl pot vedea de sus. Nu mă refer la Alhambra, ci la Mirador de San Nicolas. Bonus, de la Mirador poţi vedea Alhambra, dacă nu bate soarele oribil din direcţia sa aşa cum a fost la mine.

Granada

Sâmbătă fiind "slow day", o să pun doar nişte imagini cu clădiri din Granada - ce am putut strânge între două reprize de ploaie. Am stat prea puţin în Granada pentru a putea să-mi formez o părere corectă, am senzaţia că trebuie să revin.

Malaga - Maria Zambrano

Spania are cea mai extinsă reţea de cale ferată de mare viteză după China. Unii zic că au cheltuit aiurea şi acum au trasee pe care trenul merge aproape gol şi gări în sate de câteva mii de locuitori unde nu coboară nimeni. O fi cum o fi, dar arată bine.

El Caminito del Rey

Filmuleţul cu El Caminito del Rey a fost popular acum câţiva ani. Deşi nu aveam intenţia să-l parcurg decât dacă l-au refăcut, am mers până acolo măcar să văd locul.

Pe scurt, Caminito del Rey este un fel de cărare artificială pe un perete de stâncă la 100 de metri înălţime. El a fost construit la începutul secolului pentru lucrătorii de la barajul din apropiere şi a primit numele din cauză că a fost vizitat de regele Alfonso XIII. O curiozitate este că a fost construit de către marinari pentru că aceştia erau obişnuiţi cu înălţimile.

Travel Serendipity - Antequera

Travel serendipity se referă la acel moment dintr-o călătorie când dai peste un loc complet neaşteptat pe care nu l-ai căutat şi nu ţi-ai imaginat că există. Momentul poate fi sau nu acompaniat şi de o vreme/lumină/eveniment neobişnut. Ca atunci când am dat peste cascada Bigăr. Sau când am dat peste Vestpollen, în Lofoten. Sau ca în cazul de faţă, Antequera.

Veleta

Pe când căutam eu asfalturi înalte (după cum probabil aţi observat din seria Grandes Alpes) am dat peste informaţia cum că cel mai înalt drum asfaltat din Europa ar fi Veleta în munţii Sierra Nevada la 3380m. În Spania. Departe, mi-am zis atunci. Dar când am văzut că Tarifa şi Gibraltar sunt tot pe acolo cu o aproximaţie geografică de câteva sute de kilometri, am zis că e super-ofertă. Din aia de nerefuzat.

Gibraltar

Dieu et mon droit. De ce casa regală britanică are un motto în franceză? Adică ştiu de ce. Dar totuşi...era mai cool dacă puneau Gott und mein Recht, înţelegeam. Totuşi franceză? Franceză?! Dieu et mon droit, oh la la.

At World’s End – Europa Point

Să ajungi la capătul lumii e simplu. Iei autobuzul numărul 3. E gratis. Suntem în continuare în Gibraltar şi Europa Point e cel mai sudic punct. Ce treabă are asta cu capătul lumii? Dar cu dolarul american? Păi să vedeţi...

Luaţi-vă o cafea, ceva, că o să dureze un pic...

HMR - Her Majesty’s Rock

Pe când calculam eu distanţe şi căutam rute spre Tarifa am văzut că în apropiere e un alt obiectiv care promitea să fie mult mai interesant. Posesiune britanică de la 1704, ghimpe în coasta Spaniei, sigurul loc din Europa unde trăiesc maimuţe, cum să nu fie interesant? Unde mai pui că trebuie să traversezi pista aeroportului la picior dacă vrei să intri. Păi atunci, Gibraltar să fie!

Revelion 2012

Am cam terminat cu imaginile (cu RAW-urile cel puţin) dar acum sufăr de un atac violent de lene. Ar trebui să **introduceţi aici diverse activităţi utile care se vor întoarce mai târziu să mă muşte de posterior pentru că nu au fost făcute la timpul lor**.

Nu vă uitaţi la titlu, n-am avut idee mai bună. Ce-i drept, cadrele sunt realizate în plimbările din zilele imediat de dinainte şi de după Revelionul 2012.

Paris nights II

Mă lupt în continuare cu organizarea imaginilor şi filmelor aşa că...urmează tranşa a doua de imagini nocturne din Paris. Altă zonă de data asta.

Barul Esmeralda de lângă Notre Dame. Dacă nu mă înşel e şi un Quasimodo pe undeva.

Paris nights I

Bine v-am găsit în 2012. Sunt într-un delicat proces de centralizare a imaginilor de pe diverse harduri, carduri şi alte dispozitive care îmi strică feng-shui-ul pentru că nu găsesc niciodată ce caut. Activitatea asta ar fi trebuit făcută înainte de Anul Nou dar e mai bine să fie mai târziu decât niciodată. De asta nu am timp de altceva decât de o doză de imagini nocturne din Paris.

Hieroglife la Paris - unul dintre cele două obeliscuri de la Luxor oferite în dar statului fracez şi instalat în Place de la Concorde.

Şi a fost 2011...

Pentru un oarecare motiv, ultimele zile din an sunt foarte agitate. Lumea aleargă în toate direcţiile aruncând spasmotic cu cardul în dreapta şi-n stânga cumpărând mai multe chestii decât e nevoie dar simţindu-se bine în tot acest timp. Printre altele se fac şi liste cu ce s-a făcut anul trecut – curios, nu neaparat raportat la ce era planificat (eh lasă ca tot e bine) şi ce se va face anul viitor – iluzii de grandoare cu făcut şi dres (anul ăsta a fost aia şi cu aia dar lasă că la anu’...moamă câte o să fac).

Să intrăm în spiritul acestui obicei aşadar. Deşi am realizat mult prea puţin din ceea ce mi-am propus, îmi place să cred că am rămas cu ceva după acest an. Desigur, am o idee despre ce trebuie făcut anul viitor şi cred sincer că le pot face dar mai ştiu că acelaşi lucru credeam despre ce mi-am propus anul trecut (şi asta mă cam sperie).

Călătoria e doar o mică parte a vieţii ăsteia. Dacă ar fi doar asta, aş zice că totul merge brici. Anul acesta am ajuns unde mi-am propus şi peste asta în multe alte locuri în care nici nu mă gândeam că voi ajunge în Decembrie trecut. Am fost pe drumuri mult mai mult decât în orice alt an, am depăşit 200.000 de kilometri. Am trecut de pragul de 100 de zboruri, eu care până acum un an şi jumătate eram un pachet nervi de fiecare dată când trebuia să zbor. Nu stau să scriu aici pe unde am fost, mă voi lupta pe îndelete în Ianuarie cu imagini/video pentru a alcătui o Retrospectivă pentru 2011. Din punctul acesta de vedere, nu ştiu ce voi face la anul. Prioritatea nu e să-mi planific călătoriile, sunt sigur că vor veni ele la mine când va fi cazul. Chestiile astea nu trebuie forţate. „You are not the car you drive” – nu eşti numărul de ţări pe care l-ai vizitat.

Altfel, sunt multe lucruri de făcut şi pentru asta îmi doresc doar motivare. E destul de deprimant să nu fi făcut un lucru deşi depindea în totalitate de tine."In this world of many distractions, thou shalt not lose focus."

Urările deşi frumoase nu sunt eficiente. Norocul nu ascultă de urări. Fiţi pregătiţi să-l primiţi cum se cuvine, dacă soseşte.

La mulţi ani, dar numai dacă îi folosiţi cu folos.

Playful Paris

Un intermezzo parizian: Cât m-am mai plimbat prin Paris am avut ocazia să observ două apucături simpatice ale parizienilor. Prima dintre ele este un fel de vandalism jucăuş la adresa semnelor de circulaţie. Pe "Omul care cară bara de interzis" l-am văzut prima oară şi apoi am început să observ şi altele.

Above Lausanne

Acum câteva luni de zile când vremea era caldă şi ziua lungă, într-o sâmbătă ploioasă eram într-un vagon vechi de TGV care se îndrepta spre Geneva. Săptămâna mea liberă se anunţa a fi murată. TGV-ul de-o seamă cu mine (!) scârţaia din toate încheieturile dar nu se lăsa.

Am ajuns în Geneva pe o ploaie măruntă, am trecut prin vamă (ce vă uitaţi bah aşa, am venit să vă pozez munţii) şi în 15 minute eram în alt tren spre Lausanne. Scump tren. Avanpremieră la experienţa elveţiană, mi-am zis.

La Lausanne am fost întâmpinat de my swiss liason. Jumate din ea de fapt, a doua jumate a sosit mai târziu avec les wheels şi am intrat direct în experienţa elveţiană mergând la o racletă la restaurantul de pe deal. Racleta si vinul şi alte asemenea îngurgitate, am ieşit la o plimbare prin pădurea adiacentă şi am văzut cât de cât Lausanne-ul de sus. Priveliştea era obturată de norul de ploaie care tocmai se îndepărta de Lausanne - încă o dată, atunci când trebuie, vremea nu ma dezamăgeşte :)

Dealul Consul

Am reluat tradiţia începută acum ceva ani, aceea de a alege un deal dobrogean şi a-l escalada în preajma Craciunului. În anii trecuţi au fost Priopcea, Beştepe, am ratat cu Dealul Mare (Denis Tepe) şi anul trecut nici n-am încercat. Anul acesta am ales Dealul Consul.