O demonstraţie

Dacă tot e de sezon – să vă povestesc cum decurge o demonstraţie în Spania: După începutul de insolaţie de octombrie căpătat în plimbarea pe plaja Valenciei, stăteam în camera de hotel cu gândul că un somn n-ar strica. Bum bum bum, zgomot de tobe. Ce corida mea se petrece? Ies la geam, bulevardul Colonului e blocat (ahahah, Colon blocat) de o mare de oameni dintre care unii deţin instrumente de făcut vacarm.

Ceee? Aştia fac gălăgie pentru dialectul lor? N-am priceput complet pentru că mesajele conţineau şi chestii cu naţional socialişti dar şi chestii legate de limba lor.

Ah, dragii de ei. Secera şi ciocanul. Fain, fain. Uniţi pentru independenţă. Mda, mda.

Erau diverse grupuri, fiecare precedat de o mini fanfară şi eventual şi de un poster. De exemplu al lui Marian Valoare. Pardon, Enric Valor. Respectivul nene are meritul de a fi muncit mult pentru a standardiza valenciana ca limbă şi de a culege elementele lexicale care o alcătuiesc şi a le documenta.

Din păcate tobele lor nu prea se înţelegeau cu migrena mea şi aş fi vrut să-i invit să constipe Colonul dar ceva mai departe de fereastra mea. Ce mi s-a părut interesant totuşi era organizarea. Manifestanţii erau precedaţi de două dube de poliţie şi spaţiile dintre grupuri se reglau din când în când. Dacă un grup o lua înainte un fel de responsabil dădea ordin de oprire ca să aştepte restul coloanei.

Din spate veneau alte dube de poliţie şi ofiţeri la picior şiii, cel mai important, o maşină de curăţat strada. Organizat şi civilizat.

Mă rog, până la urmă ei demonstrau pentru o limbă nu de foame...

N.r.: bulevardul chiar se numeşte Colon, aşa îi zic ei lui Columb.